Dopamina, hormonul plăcerii: cum îți influențează starea de spirit?

Când ne simțim bine și ceva „ne face plăcere”, am vrea să mai repetăm experiența respectivă; în spatele reacției se află un hormon specific, dopamina sau hormonul plăcerii. Dopamina este produsă în diferite părți ale corpului nostru, în principal în creier, dar și în glandele suprarenale sau în intestine.  Micile variații ale acestui hormon au un efect imediat și asupra stării de spirit și emoțiilor noastre, asupra intensității lor.

Starea de spirit este un termen abstract pentru mulți pacienți. În definițiile generale, starea de spirit este o dispoziție interioară de durată care „colorează” modul în care gândim, simțim, reacționăm la lumea din jur. Nu este atât de intensă ca o emoție de moment, durează mai mult și schimbă perspectiva asupra experiențelor trăite.

Stările de spirit se schimbă și variază fără un motiv anume, apar fără motiv, trecem de la una la alta rapid, iar intensitatea nu este una atât de puternică la nivel de percepție interioară. Emoțiile au un motiv clar (de exemplu, te sperii de ceva, te bucuri că ai primit cadou un telefon de ultimă generație). Starea de spirit este mai degrabă un climat general de fond (ești binedispus fără să ai în vedere un obiectiv anume, te simți melancolic o zi întreagă).

Dopamina o influențează și o poate „modela”, determinând momente când poate fi evidențiat un aspect pozitiv, alteori un aspect negativ.

Sistemul endocrin și rolul dopaminei în corpul nostru

Ca să înțelegem cum funcționează dopamina și cum influențează starea de spirit, trebuie să pornim de la sistemul endocrin. Sistemul endocrin este ansamblul de glande sau țesuturi care produc hormoni și îi eliberează în sistemul circulator.

Hormonii controlează funcții esențiale din organismul nostru, precum creșterea și dezvoltarea, metabolismul, reproducerea. Glandele majore din sistemul endocrin uman sunt: hipotalamus, hipofiză, tiroidă, paratiroide, pancreas endocrin, suprarenale, gonade.

Mecanismul de funcționare este simplu: o glandă sau o zonă produce un hormon, după care el circulă în sânge și se leagă de receptori specifici pe „țesutul-țintă”. Apare un efect biologic (tiroida produce hormoni tiroidieni, de exemplu).

Sistemul se autoreglează prin feedback (feedback negativ); când hormonul final e în cantitate suficientă, stimularea „în amonte” este oprită. Hipotalamusul este „interfața” dintre creier și sistemul endocrin; el primește informații despre stres, somn, energie, temperatură și modulează hipofiza și glandele periferice.

Un hormon important din corpul nostru, răspunzător de „plăcere”, este dopamina. Dopamina este neurotransmițător și hormon/neurohormon (în anumite circuite). În creier, dopamina este un neurotransmițător central în recompensă/motivație, control motor, atenție sau funcții executive, influențând direct și modularea emoțională.

Dopamina din hipotalamus (calea tubero-infundibulară) ajunge prin circulația portală la hipofiză și inhibă tonic prolactina prin receptori D2 pe lactotrofe. Producția de dopamină are loc în sistemul nervos central, în neuroni dopaminergici prezenți în zone precum substanța neagră și aria tegmentală ventrală, precum și în regiuni hipotalamice implicate în controlul prolactinei.

Dar există și producție periferică, fiind și catecolamină în organism.

În rinichi există producție locală relevantă fiziologic (în tubul proximal), cu rol clar în reglarea reabsorbției de sodiu și a tensiunii arteriale. Dopamina se sintetizează din tirozină. Tirozina procesată se va transforma în L-DOPA prin tirozin-hidroxilază (pas limitant). L-DOPA devine dopamină prin AADC (decarboxilaza aminoacizilor aromatici sau L-aminoacid-decarboxilaza aromatică) sau DOPA-decarboxilază (enzimă dependentă de piridoxină).

În neuronii care produc norepinefrină/epinefrină, dopamina este precursor (dopamina ajunge sub formă de norepinefrină prin dopamin-β-hidroxilază).

Dopamina este degradată în principal prin monoaminoxidază și catecol-O-metiltransferază, generând metaboliți precum DOPAC, 3-metoxitiramină și HVA (acid homovanilic). Am amintit anterior de dopamină, norepinefrină și epinefrină (catecolaminele „surori”).

Toate trei sunt catecolamine și au aceeași „familie” de biosinteză, dar nu sunt același lucru.

Diferă prin receptori: dopamina are receptori D1-like (D1, D5) și D2-like (D2, D3, D4) (GPCR), iar norepinefrina/epinefrina au receptori adrenergici α/β (nu dopaminergici).

Altă diferență majoră este legată de rolul dominant: dopamina acționează la nivel de motivație, recompense, control motor, inhibiție prolactină, în timp ce norepinefrina/epinefrina acționează mai mult pentru alertă/stres acut, tensiune, ritm cardiac (parte din răspunsul simpatic). Serotonina e o altă monoamină, mai legată de anxietate, somn, apetit și se poate confunda ușor cu cele trei.

Dopamina e mai legată însă de motivație și mișcare; în depresie, componenta dopaminergică ajunge să fie discutată în zona de anhedonie.

Niveluri normale și anormale de dopamină

Când discutăm despre niveluri normale de dopamină, e dificil să definim clar acest „normal”. Dopamina din sânge nu reflectă direct dopamina din creier, asta pentru că dopamina nu trece semnificativ bariera hemato-encefalică (L-DOPA poate trece).

Chiar dacă are loc testarea dopaminei, sensibilitatea este foarte mare la poziția corpului (repaus la pat vs. ortostatism), stres, durere, efort, medicamente/substanțe (stimulente), nicotină, cafeină, dietă (alimente bogate în catecolamine/precursori sau tiramină).

Ca să vă faceți o idee, în laboratoare apare frecvent în rezultate dopamină plasmatică cu nivel de referință 0,0 – 36,7 pg/mL, dar sunt și raportări de tipul

Nivelurile anormale de dopamină trebuie analizate în contextul cauzelor determinante. Dopamina „mare” (periferic, în analize) e generată adesea de tumori producătoare de catecolamine.

Dopamina (sau metaboliții ei) poate fi relevantă în anumite subtipuri, un marker esențial fiind 3-metoxitiramina (metabolit al dopaminei), asociată și cu forme mai agresive/metastatice. Stimulentele (cocaină/amfetamine), nicotina, cafeina, anumite alimente și medicamente pot crește catecolaminele/metaboliții și determina rezultate fals pozitive dacă pregătirea nu este una riguroasă înainte de testare.

Testarea cea mai eficientă pentru diagnostic inițial este de regulă cu metanefrine plasmatice libere sau metanefrine urinare fracționate, iar dopamina/catecolaminele sunt complementare de cele mai multe ori.

Dacă dopamina este „mică”, are nivel scăzut, ar putea fi vorba despre hipofuncție dopaminergică centrală, care nu se măsoară simplu prin sânge.

Boala Parkinson, care aduce degenerarea neuronilor dopaminergici (substanța neagră) și scădere de dopamină în ganglionii bazali, blocarea receptorilor D2 prin medicamente (antipsihotice) sau oprirea bruscă a unor medicamente dopaminergice, cu parkinsonism medicamentos, creșterea prolactinei, sindrom neuroleptic malign vor fi cauze probabile pentru un nivel prea mic.

Disfuncția axei dopamină-prolactină este altă cauză luată în considerare, dacă scade „frâna” dopaminergică pe hipofiză (prin antipsihotice sau compresie pe tija hipofizară), de unde și hiperprolactinemia.

Când se testează dopamina/catecolaminele în practică? Dacă se suspectează PPGL (feocromocitom/paragangliom), care include crize adrenergice, hipertensiune paroxistică, incidentalom suprarenalian, predispoziție genetică, sau dacă se suspectează tumori pediatrice.

Pentru PPGL se testează metanefrine plasmatice libere sau metanefrine urinare fracționate, se adaugă 3-metoxitiramină (metabolit al dopaminei), dacă se suspectează secreție dopaminergică sau risc mai mare. Se măsoară catecolamine plasmatice (inclusiv dopamină), dar cu pacient culcat (recumbent) ≥20 min înainte de recoltare, probă procesată rapid la rece/congelare. Urină 24h catecolamine (inclusiv dopamină) are intervale pe vârstă și se poate raporta și la creatinină.

Dopamina și starea de spirit. Cum influențează hormonul starea noastră de spirit?

Influența hormonului asupra stării de spirit poate fi înțeleasă mai ușor dacă se face o legătură cu simptomele de circuit. Nigro-striatalul (motor) este relevant în Parkinson și efecte extrapiramidale, mezo-limbicul este implicat în dependență, anhedonie, psihoză, mezo-corticalul (funcții executive/afect) influențează atenția, planificarea, controlul emoțional, tubero-infundibularul (prolactină) determină D2 pe lactotrofe, iar blocarea duce la hiperprolactinemie.

O atenție sporită trebuie acordată depresiei (în special anhedoniei). Anhedonia (scăderea capacității de a simți plăcere/motivație) este legată de disfuncții în circuitul mesolimbic (inclusiv nucleul accumbens) și de modularea dopaminergică a procesării recompensei.

Stresul cronic afectează negativ funcționarea circuitelor mesocorticolimbice dopaminergice și contribuie la anhedonie, de aici și legătura stresului cu depresia.

Adolescența este o perioadă de remodelare a sistemelor de recompensă și control, ceea ce poate complica tabloul clinic (nu „din cauza dopaminei”, ci prin dezechilibre în dezvoltarea controlului vs. recompense). La vârstnici există un declin al receptorilor/transportorilor dopaminergici în îmbătrânirea normală, ceea ce poate influența energia/motivația și răspunsul la medicamente.

În schizofrenie / psihoză are loc creșterea sintezei/capacității presinaptice dopaminergice în striat, asociată cu psihoza/schizofrenia; blocarea D2 este mecanismul de bază al antipsihoticelor administrate frecvent.

Tulburarea bipolară (manie/hipomanie/depresie bipolară) are o „ipoteză dopaminergică”, o homeostazie dopaminergică defectuoasă (transportori/receptori) care ar putea contribui la trecerile între fazele maniacale și depresive.

În ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) vinovate pot fi dopamina, norepinefrina și cortexul prefrontal, cu disfuncții catecolaminergice (dopamină și norepinefrină) în rețelele prefrontale (atenție, inhibiție, memorie de lucru).

Când se administrează metilfenidatul, se blochează recaptarea dopaminei și norepinefrinei, crescând concentrația sinaptică în circuitele prefrontale. O componentă centrală în neurobiologia dependenței este legată de drogurile adictive și creșterile dopaminei în striat, învățând creierul să prioritizeze căutarea substanței (întărire, saliență, obicei).

În sindromul Tourette, ticurile sunt legate de disfuncții dopaminergice; eficiența clinică a antagoniștilor dopaminergici (D2) pentru ticuri a susținut ipotezele dopaminergice.

În autism avem de asemenea o „ipoteză dopaminergică”, însă aici discutăm despre o heterogenitate mare, iar dopamina este probabil una dintre mai multe piese. În practică, ceea ce va vedea pacientul va fi următorul comportament și următoarele influențe:

• Motivație și inițiativă – dopamina influențează direct starea de „voință”. Când nivelul de dopamină este optim, ai suficientă energie mentală să faci tot ce vrei, ai dorința de a începe sarcini noi și determinarea să bifezi toate obiectivele;

• Sistemul de recompensă și plăcere – când faci ceva plăcut pentru tine, activități sau pur și simplu mănânci ceva bun, creierul eliberează dopamină, consolidând comportamentul și determinând repetarea sa;

• Focus și concentrare – dopamina influențează capacitatea de atenție și învățarea. Nu vei fi distras ușor și frecvent dacă nivelul de dopamină e optim;

• Controlul stării de spirit – ai un nivel optim de dopamină în corp, ai senzația generală de satisfacție și entuziasm să faci tot ce vrei și poți.

La un nivel optim de dopamină, starea de spirit e pozitivă, motivația e crescută, avem claritate mentală, capacitate de concentrare mare, satisfacție. Dacă vorbim însă de un nivel scăzut sau de o disfuncție în semnalizarea dopaminergică, pot apărea apatia, lipsa de motivație, oboseala mentală, anhedonia (nu mai „simți” plăcerea), anxietatea sau stările depresive.

Mai grav este dacă ai un punct de maxim al dopaminei după care scade imediat, brusc. Vinovate atunci sunt doar stimulentele rapide (rețele sociale, jocuri video, zahăr).

Apare o toleranță periculoasă și nevoia continuă de „mai mult”, de unde și celebrele dependențe sau iritabilitatea crescută. Tot dopamina crește mai mult înainte de recompensă (anticiparea unei mese bune, a unui mesaj, a unui premiu) decât în timpul consumării sale.

„Așteptarea” unui lucru plăcut poate fi percepută ca fiind mai intensă decât plăcerea propriu-zisă. Nivelurile mult prea crescute duc la impulsivitate, căutare de senzații noi mai mereu, comportamente de risc pe care ți le asumi fără să te gândești nicio secundă la urmări.

Dopamina lucrează împreună cu serotonina și reglează dispoziția.

Un dezechilibru între ele duce invariabil la stări de anxietate sau depresie.

Stimulii repetitivi (notificările de pe telefon) pot „toci” răspunsul dopaminergic, deci creierul nostru caută mereu stimuli tot mai intenși pentru aceeași satisfacție finală. De reținut: dopamina nu funcționează izolat, ea are legătură cu serotonina, oxitocina, endorfinele, și nivelurile fluctuează natural pe parcursul a 24 de ore.

A nu se confunda o scădere persistentă a motivației sau a stării de spirit cu „dopamină scăzută”. Cauzele pot fi cu totul altele, multe la care nici nu te aștepți – doar un medic sau psiholog poate să identifice corect cauzele exacte și să ofere sfaturi și tratamente.

În cadrul rețelei MedLife, evaluarea nivelurilor de dopamină din corp și a cauzelor care au dus la scăderea și creșterea lor va fi realizată de medici specialiști cu experiență vastă și supraspecializări. De la psihiatru, neurolog, la endocrinolog, psiholog, toți medicii care au astfel de specializări vor fi la dispoziția pacienților care caută răspunsuri despre starea lor de spirit schimbată frecvent și alte simptome specifice dezechilibrelor acestui hormon esențial în corpul nostru.

Dacă e nevoie de investigații medicale și analize, teste, medicii MedLife le vor recomanda, rezultatele vin rapid și sunt relevante pentru diagnosticarea corectă de fiecare dată. Decontările prin CNAS cu bilet de trimitere la unele teste, analize, investigații, accesul imediat la echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație, programările rapide, telefonic sau online, toate vor fi beneficii importante pe care le vor avea pacienții care se adresează MedLife.

Dopamina și nivelurile sale vor putea fi gestionate și reglate cu ajutorul unor tratamente personalizate în funcție de istoricul medical al pacienților și de abordarea propusă de medicii de la MedLife.