Bărbații se pot confrunta cu foarte multe neplăceri în cazul în care sunt nemulțumiți de mărimea penisului lor. Însă, cu ajutorul unui medic specialist estetician, se pot aduce îmbunătățiri din acest punct de vedere. Este posibilă augmentarea penisului prin operație, procedură ce poartă denumirea de faloplastie. Descoperă mai multe despre ce presupune aceasta și ce fel de probleme poate rezolva.
Ce presupune procedura de mărire a penisului?
Procedura chirurgicală de mărire a penisului este destinată bărbaților care nu sunt satisfăcuți de mărimea penisului lor, dar și celor care au probleme de natură fiziologică. Se poate realiza atât alungirea, cât și îngroșarea organului genital, prin diferite metode, în funcție de situația fiecărui pacient.
Alungirea se realizează în general prin secționarea ligamentului fundiform și suspensor. Acestea fac legătura dintre penis și regiunea pubiană, iar desprinderea lor va asigura un efect de alungire. Practic, nu va crește dimensiunea organului, însă va fi extinsă porțiunea din interior, așadar se vor câștiga câțiva centimetri. Pentru ca rezultatul să fie unul de durată, medicul va recomanda și o serie de exerciții, precum utilizarea unei pompe de vacuum sau folosirea unui dispozitiv special care realizează tracțiunea mușchilor. Este important ca acestea să fie utilizate doar în completarea procedurii chirurgicale, deoarece nu pot oferi aceleași rezultate dacă se folosesc individual.
Procedura poate presupune și îngroșarea penisului. Și aici putem discuta despre mai multe metode posibile, în funcție de cazul fiecărui pacient. Pe de-o parte, se poate realiza cu ajutorul țesuturilor proprii (folosirea de grăsime care este aspirată din zone în care se află în exces, prelucrată și apoi injectată în penis, sau folosirea de țesut dermic care se recoltează din diferite zone și apoi se introduce sub pielea penisului). O altă metodă este cea a implanturilor, disponibile sub forma unor bile din titan.
Problemele de încredere și stima de sine
O problemă frecventă ce apare în astfel de situații este cea legată de încredere și stima de sine. Pentru mulți bărbați, un penis de dimensiuni mici poate genera o serie de complexe și îndoieli legate de masculinitate și atracție sexuală. Aceștia se pot simți inconfortabil și pot fi în permanență deranjați de ideea că nu îndeplinesc anumite standarde setate de către societate.
Un penis de dimensiuni mici poate genera și alte probleme de ordin psihologic, cum ar fi anxietatea și depresia. Bărbații pot dezvolta o teamă constantă de a nu fi suficient de satisfăcători în pat și pot avea dificultăți în a se simți încrezători în timpul actului sexual. Aceste gânduri negative pot afecta relațiile interpersonale și pot duce la o scădere a încrederii și a stimei de sine și în alte aspecte ale vieții. Astfel, o faloplastie îi poate ajuta să facă față acestor complexe și să fie mai siguri pe masculinitatea lor.
Problemele legate de viața sexuală
Un penis foarte mic poate afecta în mod direct performanța sexuală. Dacă vorbim despre niște dimensiuni neobișnuit de mici, pot apărea probleme precum disfuncția erectilă și incapacitatea de a întreține relații sexuale. Acestea pot apărea și pe fond psihologic, dacă bărbatul se confruntă cu sentimente de rușine, jenă și chiar depresie, care pot duce la evitarea intimității fizice. Astfel, relațiile de cuplu pot avea în mod serios de suferit.
Dimensiunea penisului poate sau nu să aibă un impact asupra satisfacției sexuale a partenerei. În timp ce unele femei consideră că nu este neapărat un factor atât de important, mulți bărbați asociază un penis mai mare cu o performanță sexuală mai bună. Așadar, o intervenție de faloplastie ar putea aduce beneficii clare pentru viața lor sexuală și pentru satisfacția ambilor parteneri.
Perspectivele post-operatorii
Cele mai citite articole
Pentru a evita orice fel de neplăceri, pacientul va trebui să respecte o serie de recomandări post-procedură care să ajute la o recuperare cât mai rapidă. Riscurile de complicații sunt foarte mici, iar reacțiile adverse precum durerile sunt aproape inexistente. Totuși, medicul va recomanda o serie de medicamente, iar schimbarea pansamentelor și controalele periodice vor trebui realizate timp de aproximativ 2 săptămâni.
Bineînțeles, se va recomanda evitarea efortului fizic prelungit, timp de aproximativ 21 de zile. Pentru ca zona să aibă timp să se vindece în mod corespunzător, vor trebui evitate și contactele sexuale timp de minimum 4 săptămâni. Apoi, pacientul își poate relua încet toate activitățile uzuale.
Este important de menționat faptul că pacientul ar trebui să aibă așteptări realiste. Deși îmbunătățirea va fi vizibilă, schimbările nu vor fi drastice. Așadar, acesta ar trebui să fie bine informat, astfel încât să nu fie dezamăgit de rezultat și să știe exact ce poate obține.
O operație de mărire a penisului poate rezolva o serie de probleme, de la cele legate de încredere și stima de sine, până la cele care afectează viața sexuală. Nu uita, însă, aceasta este o decizie majoră și trebuie luată cu responsabilitate, după o informare corectă și completă. Ia legătura cu un specialist și află dacă ești candidatul potrivit pentru această procedură.
Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro
https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/