Ruperea himenului este o situaţie delicată cu care foarte multe femei se confruntă şi pe care nu le pot accepta. Medicina estetică vine în întâmpinarea acestor situaţii delicate, cu care se confruntă persoanele afectate de un defect anatomic sau de un complex creat din diverse motive. Himenoplastia este o procedură menită să ajute toate pacientele care au suferit o traumă sau un disconfort la nivel genital, cu exactitate la nivelul himenului. Conform Dr. Radu Panturu, cele mai multe paciente apelează la această operaţie pentru a-şi redobândi virginitatea.
Motive care duc la ruperea himenului
Himenul este un simbol al virginităţii, care se poate rupe din diferite motive, nu numai în urma relaţiilor sexuale. Cele mai multe femei apelează la această procedură, susţinând că himenul s-a rupt din cauză că:
- au efectuat diferite activităţi sportive sau un efort foarte mare;
- au fost diagnosticate cu lipsa himenului de la naştere;
- au folosit greşit tampoanele interne şi au ales în mod greşit dimensiunea acestora;
- au fost abuzate sexual;
- şi-au explorat propria sexualitate introducându-şi diferite obiecte în vagin;
- au participat la lecţii de echitaţie.
Pentru acele femei care îşi doresc să îşi păstreze statutul de fată mare, himenoplastia este o intervenţie chirurgicală delicată prin care se reface membrană subţire şi prin care i se reda încrederea în sine a pacientei.
Cine apelează la himenoplastie?
Procedura de himenoplastie este recomandată doar doamnelor şi domnişoarelor care simt nevoia să revină la statutul de faţă virgină, virginitatea fiind un simbol al purităţii, iar refacerea acestuia în stare intactă este din ce în ce mai căutată atât de românce, cât şi de femeile de altă naţionalitate, care nu au voie să întreţină raporturi sexuale până la căsătorie.
Cele mai citite articole
Concret, la procedura de himenoplastie apelează:
- femeile care doresc refacerea himenului înainte de căsătorie;
- femeile care se confruntă cu ruperea accidentală a himenului;
- femeile care au fost diagnosticate încă de la naştere ca neavând membrana himenală;
- femeile care au fost abuzate sexual;
- femeile care au cedat în tinereţe invitaţiilor sexuale din lipsă de experienţă şi de maturitate;
- femeile cu o viaţă sexuală activă, care vor să facă o surpriză partenerului lor, acela de a experimenta senzaţia raportului sexual cu o virgină.
Ce presupune himenoplastia?
Intervenţia de himenoplastie poate fi efectuată atât cu anestezie locală, cât şi cu anestezie generală, în urma căreia nu rămân cicatrici şi care presupune:
- refacerea simplă a himenului cu fragmentele deja existente prin coaserea părţilor rupte cu fire fine care se absorb singure;
- reconstrucţia completă a himenului când nu mai există fragmente ale membranei.
Procedura de himenoplastie durează 1-2 ore, iar după intervenţie pacienta poate pleca imediat acasă. Această intervenţie poate avea loc la scurt timp după ruperea himenului sau la o distanţă lungă de timp, fiind posibilă chiar şi efectuarea acestei operaţii împreună cu labioplastia.
Himenoplastia este o procedură extrem de simplă şi de sigură, atâta timp cât este realizată de un medic chirurg cu experienţă, motiv pentru care nu se înregistrează complicaţii, iar riscurile sunt minime. Recuperarea durează maxim 72 de ore, iar vindecarea completă durează aproximativ 6 săptămâni.