Din oferta de aparate dentare fixe puse la dispoziţia pacienţilor tineri sau mai puţin tineri, aparatul dentar ceramic se remarcă prin aspect plăcut, stabilitate, eficienta, principiu de funcţionare stabil şi construcţie solidă. Din punct de vedere estetic, aparatul dentar ceramic este mult mai discret faţă de cel clasic, metalic, graţie bracketilor din material ceramic ce se confunda cu dinţii şi fiind adaptat la culoarea acestora. din punct de vedere financiar, aparatul dentar ceramic nu este o investiţie spectaculoasă, este mai scump comparativ cu aparatul dentar metalic, dar mult mai ieftin comparativ cu aparatul dentar cu safire său invizibil.
Montaj şi durata de tratament – criterii importante de alegere a aparatului dentar ceramic
Aparatul ortodontic ceramic se montează la fel de uşor ca şi cel metalic, având în componenţa bracketi ceramici, fir metalic, elastice transparente sau colorate. După ce medicul ortodont stabileşte planul de tratament, se va efectua un detartraj şi un periaj dentar complet pentru a îndepărta tartrul şi eventualele resturi, iar apoi bracketii se montează prin cimentarea cu adeziv dentar pe fiecare dinte inclus în tratament. Peste aceşti bracketi se fixează firul cu ajutorul elasticelor.
Este posibil ca pacienţii să resimtă în primele zile sau în prima săptămână un disconfort după montarea aparatului dentar, chiar apariţia unor răni la nivelul obrajilor. Pentru a evita aceste aspecte, bracketii vor fi îmbrăcaţi cu o ceară specială, mai ales în zonele în care sunt atinşi obrajii. În timp, pacientul se obişnuieşte cu aparatul dentar şi nu mai resimte aceste aspecte.
Cele mai citite articole
Tratamentul cu aparatul dentar ceramic durează între 6 şi 30 de luni, durata fiind stabilită de medicul ortodont în funcţie de dorinţele şi specificul fiecărui caz în parte. Durata purtării aparatului ceramic este mai mare decât a aparatului dentar metalic.
De ce să alegi, de la ce vârstă să alegi şi cum să întreţii aparatul dentar ceramic?
Aparatul dentar ceramic este o variantă mult mai estetică decât varianta metalică, având un aspect mult mai plăcut, cu o vizibilitate mult redusă. Deşi este mai scump decât aparatul dentar metalic, dar mai ieftin decât cel cu safire său invizibil, acest aparat ortodontic fix este tot mai căutat, mai ales de către adolescenţi şi tinerii adulţi care pun accent şi pe aspectul fizic.
Întreţinerea aparatului dentar ceramic nu este dificilă. Igiena orală necesită o atenţie sporita pe perioada tratamentului ortodontic, specialiştii recomandând folosirea metodelor de igienizare aflate la îndemână, de la aţa dentară şi pastă de dinţi, până la periuţa obişnuită, interdentara sau apă de gură. După fiecare masă este obligatoriu ca pacienţii să se spele pe dinţi, iar alimentele tari sau lipicioase sunt contraindicate. În plus, atât elasticele de prindere, cât şi bracketii îşi pot schimba culoarea dacă pacientul consumă în exces cola, cafea sau vin roşu.
Aparatul dentar ceramic se poate pune pacienţilor începând cu vârsta de 10-11 ani, până la 40 de ani. Atâta timp cât condiţia medicală permite pacienţilor să poarte un aparat dentar la vârsta pe care o au, numărul anilor nu este un impediment, aparatul acţionând în mod eficient.