Diferenta fata de bulimie
Mancatul compulsiv este o tulburarea de comportament alimentar ce se deosebeste de bulimie in special prin faptul ca nu sunt prezente actiunile de preintampinare a cresterii in greutate, cum ar fi provocarea varsaturilor, practicarea in exces a activitatilor fizice sau utilizarea diureticelor si laxativelor. Pare mai frecventa la femei, poate si datorita faptului ca barbatii cauta mai rar sa se trateze.

Episoadele de indopare
Pe parcursul celor maximum 2 ore ale unui ‘episod de indopare’, persoana cu aceasta afectiune are sentimentul ca nu se poate opri din mancat si nu poate controla ce mananca. Chiar daca nu ii mai e foame, poate consuma alimente pana cand ii este adesea rau fizic. Aceste episoade au loc de cel putin doua ori pe saptamana, iar adesea cei care sunt in aceasta situatie, sunt singuri cand mananca. Dupa episod, se invinovatesc si au o imagine de sine proasta, care se accentueaza, deoarece afectiunea favorizeaza aparitia obezitatii.

Conditii favorizante
O preocupare familiala excesiva pentru aspectul corporal, o inclinare spre perfectionism dar si o dieta neregulata si utilizarea timpurie a alimentelor ca mijloc de calmare, sau o toleranta redusa la emotiile negative, au fost incriminate in declansarea problemei.

Reactiile cerebrale
Studiile au aratat si o posibila implicare a unui hormon produs in stomac si pancreas, numit grelina, ce stimuleaza pofta de mancare. Nivelul grelinei creste inainte de ora mesei, scazand mai apoi dupa ce am mancat, cand un alt hormon numit leptina (produs in straturile noastre de grasime) ii contracareaza actiunea si ii spune creierului: ‘gata ne-am saturat, nu ne mai trebuie mancare’. Daca grelina e in concentratie mai mare decat leptina, desensibilizeaza unele celule ale stomacului ce joaca rolul unor gardieni care nu ne lasa sa ne supralimentam, si creierul nu percepe senzatia de satietate.

Enervarea si stresul
Enervarea si stresul scad si ele nivelul leptinei si duc la o modificare a ‘arderilor interne’ ale organismului, contribuind la cresterea in greutate. De multe ori se intampla ca aceste persoane sa considere ca nu poseda destula vointa pentru a se opri din mancat, isi pierd speranta de a mai slabi sau se complac intr-un ‘dezgust’ fata de propria greutate. Aceste credinte disfunctionale creaza adesea un cerc vicios in care persoana considera ca oricum a incalcat regulile, asa ca nu mai conteaza cat mananca in plus.

Restrictiile rigide
Restrictiile rigide de dieta de genul: daca e dulce ingrasa, daca e seara e interzis, trebuie sa slabesc patru kilograme saptamana asta, intretin adesea comportamentul complusiv. Desi evita socializarea de teama tentatiilor alimentare, persoanele cu aceasta afectiune pot ajunge sa consume mai mult, mancand singure. In plus, imaginea deteriorata fata de propriul corp ii face sa evite unele activitati ce ar putea contribui la reducerea in greutate.

Corectarea perceptiilor distorsionate
Corectarea acestor perceptii alimentare autoimpuse, distorsionate, este in centrul sesiunilor de psihoterapie alaturi de gasirea unor cai mai adecvate de a gestiona ‘recompensa’ mancatului compulsiv pe fondul unor emotii negative sau al plictisului, impreuna cu implicarea in actiuni menite sa duca la imbunatatirea imaginii de sine.

Sprijinul din partea familiei
Este important ca in perioadele de descurajare, familia sa ofere sprijin si nu sa ‘judece’. E bine ca cei din jur sa evite tentatia de a controla persoana sau de a face comparatii cu ce li s-a intamplat altora. Familia si prietenii se pot arata buni ascultatori, exprimandu-si increderea ca persoana va depasi acest obstacol. Implicarea familiei in psihoterapia de sustinere poate accelera recuperarea.

Evitati rezultatele spectaculoase in intervale foarte scurte de timp.
In ceea ce priveste medicatia de sustinere pentru reducerea in greutate dar si in privinta educatiei nutritionale, este bine sa ascultati recomandarea specialistilor, si nu diversele reclame ce promit rezultate spectaculoase in intervale foarte scurte de timp.