Cred că ai auzit des acest cuvânt: burnout. Poate chiar s-a întâmplat să-l trăiești. Știm cu toții că nu e de glumit cu stresul cronic care mai devreme sau mai târziu va duce la burnout, care poate fi periculos pentru fiecare dintre noi. Dar ce înseamnă burnout, cum apare și cum să te protejezi de el?
Ce este burnout-ul și cum apare?
De la stres cronic și simptome care îl însoțesc până la burnout mai e doar un pas. De aceea este important să recunoaștem unde se trage linie ca să știm cum îi venim de hac.
Sindromul burnout-ului este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății ca sindrom profesional asociat cu simptome ale unor boli cronice ale inimii, depresie și altele.
Dacă acest sindrom afecta înainte în special profesioniștii din varii domenii, cu precădere medicii, acesta se manifestă în prezent în multe domenii.
Deși multe persoane asociază burnout-ul cu mediul profesional, se consideră că nu este provocat exclusiv de job, ci și de alte cauze: probleme familiale/ sociale.
Cum știi că suferi de burnout?
Medicii spun că există câteva simptome ale acestui sindrom:
- Nu te mai poți concentra sau organiza la același nivel ca înainte
- Nu dormi bine
- Te simți iritat deseori
- Ai senzația permanentă că nu ești apreciat, valorizat
- Simți că nu mai ai perspectivă
- Tinzi să nu mai acorzi aceeași atenție îngrijirii personale
- Suferi de anumite probleme de sănătate
Cum te protejezi de sindromul burnout-ului?
Există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a te proteja de acest sindrom, fie de a-l preveni sau de a-l combate:
- Ia-ți timp pentru tine în fiecare zi, cel puțin o jumătate de oră. Detașează-te de gadget-uri-telefon, laptop, pc etc.
- Fă o plimbare zilnic sau cel puțin la 2 zile, undeva în natură, în parc, dacă este posibil.
- Ia o pauză de la job, un concediu, câteva zile libere.
- Întâlnește-te cu cei mai buni prieteni. Poate fi o adevărată terapie discuțiile cu prietenii.
- Petrece timp de calitate cu familia.
- Ia în considerare psihoterapia și discută cu un specialist în acest sens.
- Află dacă procedura TMS poate fi o soluție pentru tine. Aceasta este o procedură de stimulare magnetică transcraniană, un tratament parte a unui plan terapeutic personalizat, în caz de boli neurologice, depresie, insomnii, cefalee, oboseală cronică, stres prelungit. Procedura se realizează și la MOA Clinic din București.
În ce constă o ședință de TMS la MOA Clinic Regenerative by Oxxygene din București
Înainte de orice detaliu, este important să știi că procedura este realizată exclusiv sub supervizarea medicului specialist.
În ce constă?
- Vei fi introdus într-un mediu controlat medical, cât mai confortabil pentru tine.
- La nivelul scalpului, în zona cerebrală țintă, se plasează bobina dispozitivului TMS.
- Se aplică impulsuri magnetice cu intensitate controlată.
- Ședința durează între 20 și 40 de minute și este monitorizată permanent de personalul medical.
Terapia TMS este contraindicată persoanelor care prezintă dispozitive metalice/electronice implantate, precum și în alte situații.
Programează-te la MOA Clinic din București pentru o consultație și află dacă stimularea TMS este pentru tine și cum te poate ajuta această terapie.
Atenție!
Procedura de Stimulare Magnetică Transcraniană (TMS) se efectuează exclusiv în clinici autorizate. Terapia trebuie administrată doar de către personal medical specializat și certificat în utilizarea acestei tehnologii.




